Arderea vegetatiei in Moldova

Alex Alex 29 Martie 2022 (ed.)

📌 De la începutul anului 2022, salvatorii și pompierii au intervenit la 4371 misiuni de lichidare a incendiilor de vegetație, în care a fost afectată o suprafaţă de peste 33 452 hectare.

📌 De la începutul anului 2022, salvatorii și pompierii au intervenit la 4371 misiuni de lichidare a incendiilor de vegetație, în care a fost afectată o suprafaţă de peste 33 452 hectare.

📌 Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.

📌 Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie.

📌 Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, instituţia noastră atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.

📌 Atragem atenţia, că în conformitate cu prevederile art. 115, alin. 3 al Codului Contravenţional privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii si alte vecinătăţi” 𝐬𝐞 𝐬𝐚𝐧𝐜𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟔𝟎 𝐥𝐚 𝟗𝟎 𝐝𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐢 𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜𝐞 𝐬̧𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐝𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟐𝟒𝟎 𝐥𝐚 𝟑𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̧𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐢 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐞.

Sursa: Pagina facebook al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI

🆘🆘𝐒𝐓𝐎𝐏 𝐀𝐑𝐃𝐄𝐑𝐈𝐈 𝐃𝐄 𝐕𝐄𝐆𝐄𝐓𝐀𝐓̦𝐈𝐄 𝐔𝐒𝐂𝐀𝐓𝐀̆🆘🆘

Pentru a scrie un comentariu sau a adăuga conținut pe site, vă puteți autentifica