CES 2023: Kingston a prezentat noi produse de stocare, memorii RAM și seria IronKey

Kingston Technology Europe Co LLP, filială a Kingston Technology Company, Inc., companie din domeniul produselor de memorie și al soluțiilor tehnologice, și-a anunțat participarea la CES 2023, în Las Vegas, unde va prezenta cele mai noi produse din portofoliu.
Kingston IronKey a lansat prima sa unitate USB Type-C Vault Privacy 50C (IKVP50C). Utilizatorii își pot proteja datele împotriva atacurilor BadUSB și Brute Force cu seria Vault Privacy 50, ce oferă certificare FIPS 197 și criptare hardware XTS-AES pe 256 de biți. Opțiunea Multi-Password Option cu modurile Complex sau Passphrase permite utilizatorilor să aleagă un PIN numeric, o propoziție sau o listă de cuvinte, astfel încât parola să fie ușor de reținut, dar mai greu de ghicit de către ceilalți.
Produsele de stocare cu criptare hardware oferă o multitudine de alte caracteristici concepute pentru a proteja datele sensibile. Fie că este vorba de seria VP50, de KP200 cu tastatură alfanumerică certificată FIPS 140-3 nivel 3 (în curs de certificare) sau de VP80ES, primul SSD extern Kingston cu ecran tactil, unităţile USB Kingston cu criptare nu permit ca datele personale să fie o țintă ușoară.