Cea mai ieftină mașină Tesla va costa de două ori mai puțin decât Model 3

Cea mai ieftină mașină Tesla s-ar putea alătura în cele din urmă gamei de vehicule electrice ale companiei la aproximativ jumătate din costul unui Model 3 sau Model Y.
Cel puțin, asta a promis CEO-ul Elon Musk în timpul convorbirii privind veniturile companiei; însă există o mulțime de motive pentru a fi sceptici cu privire la acest anunț.
Următoarea platformă a producătorului auto va fi mai compactă decât sedanul Model 3, a spus Musk în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri a raportului privind veniturile.
Cât ar putea costa cea mai ieftină mașină Tesla?
„Cea mai ieftină mașină Tesla va costa de aproximativ două ori mai puțin față de platformele Model 3/Y și va fi mai mică. Cred că va depăși cu siguranță producția tuturor celorlalte vehicule combinate”, a adăugat Musk.
Musk nu a dezvăluit numele vehiculului și nici nu a specificat o dată de lansare, dar CEO-ul miliardar a spus că acest vehicul este „scopul principal al echipei de dezvoltare de noi vehicule”, citează Futurism.
Fanii Tesla au vorbit foarte mult despre mașina care momentan nu are nume, datorită prețului său de 25.000 de dolari, pe care Musk l-a promis în 2020. Totuși, la începutul acestui an, Musk a părut să se răzgândească, după ce a spus că Tesla era „prea ocupată” pentru a mai dezvolta mașina. Acum pare că s-a răzgândit din nou.