Acum poți vorbi cu ChatGPT în mod gratuit. Utilizatorii nu vor mai trebui să plătească abonamentul premium

Smile Smile 28 Noiembrie 2023 (ed.)

Utilizatorii ChatGPT vor putea conversa vocal cu chatbot-ul și fără să plătească pentru un abonament. De acum, orice utilizator va putea să folosească această funcție în mod gratuit.

Întreaga atenție s-a mutat recent în jurul situației ce îl implică Sam Altman, concediat de OpenAI, compania răspunzătoare pentru ChatGPT, care a fost apoi angajat de Microsoft și care s-a reîntors la OpenAI în calitate de CEO. În toată agitația asta, ChatGPT a primit o nouă funcție gratuită pentru toți utilizatorii.

Pentru a putea conversa vocal cu ChatGPT, trebuie să accesați Setări > Funcții noi din aplicația mobilă și înscrieți-vă în conversațiile vocale. După ce ați făcut asta, atingeți butonul în formă de căști din colțul din dreapta sus al ecranului de pornire și alegeți vocea preferată cu care vi se va adresa chatbot-ul.

Pentru a scrie un comentariu sau a adăuga conținut pe site, vă puteți autentifica